Ce este Kendo?

Material preluat de pe saitul clubului timişorean de kendo, sam-sho. Dacă doriţi să practicaţi acest sport al luptătorilor, puteţi să accesaţi pagina de internet a clubului menţionat şi sa vedeţi orarul sălii de kendo.

Kendō (剣道?), „calea sabiei”, este arta marţială japoneză a scrimei. Kendō s-a dezvoltat din tehnicile tradiţionale japoneze de luptă cu sabia, cunoscute sub denumirea de kenjutsu. Kendō este o activitate solicitantă fizic şi mental, care combină valorile solide ale artelor marţiale cu elemente fizice specifice sportului.
Practicanţii de kendō sunt numiţi kendōka (cel care practică kendō) sau kenshi (spadasin). Kendō poate fi privit ca stilul japonez de scrimă, însă el diferă foarte mult de scrima europeană prin mişcările si tehnicile folosite. Acest lucru se datorează faptului că sabia folosită este diferită, la fel cum diferă şi modul în care aceasta este folosită.


Antrenamentul de kendō este foarte „gălăgios” prin comparaţie cu alte arte marţiale sau sporturi pentru că un kendōka foloseşte un strigăt, kiai, pentru a-şi exprima spiritul, iar de fiecare dată când se execută un atac sau o lovitură piciorul din faţă vine in contact cu solul printr-o mişcare similară cu ştampilarea. Numărul practicanţilor de kendō este estimat astăzi la opt milioane de oameni, dintre care aproximativ şapte milioane de practicanţi în Japonia. Kendō este una din căile ce compun budō şi înglobează esenţa artelor marţiale japoneze. Kendō este calea de a disciplina caracterul uman prin aplicarea principiilor katana.
From the Sport Accord Games, held in Beijing, 3rd September 2010. 9th match of the men's individuals, Uchimura (Japan) vs. Maya-Martinez (Mexico).
Scopul practicării kendō-ului

* Modelarea minţii şi corpului.
* Cultivarea unui spirit sănătos, printr-un antrenament corect şi susţinut, pentru strădania perfecţionării în arta kendō.
* Preţuirea politeţii şi onoarei dintre oameni.
* Asocierea cu alţii cu sinceritate, şi totdeauna urmărirea educării de sine.

Astfel, practicantul va putea:

* să îşi iubească ţara şi societatea,
* să contribuie la dezvoltarea culturii,
* şi la promovarea păcii şi prosperităţii

Istoria Kendo

În şcoli (ryu) se studia cu săbii din lemn dur, bokken, forme precise şi rigide, kata, de atac, de blocaj şi ripostă. Către mijlocul secolului al XVIII-lea utilizarea shinaiului şi protecţiilor orientează practica către o expresie mai liberă şi mai aproape de luptă-kendo.

Faţă de decadenţa spirituală şi materială care i-a afectat pe războinici, bushi, elementul moral şi spiritual devine preponderent în codul de viaţă, Bushido, Calea Războinicului. În prima jumătate a secolului la XIX-lea practica kendo-lui în dojo-uri cunoaşte o creştere în popularitate, nu numai de către bushi, dar şi pentru oamenii obişnuiţi care au putut avea acces.
Cu presiunea sistemului unde războinicii erau pătura socială cea mai puternică şi interdicţia de-a purta săbiile, dojo-urile de ken jutsu au dispărut aproape complet în aproximativ zece ani.
Vechile valori ale Bushido-ului au găsit în mod natural locul în armată, poliţie, în educaţia copiilor. Acesta a fost începutul kendo-ului actual.

În 1879, forţa metropolitană de Poliţie din TOKYO a creat un curs de kendo adresat poliţiştilor.
În 1911, gekken (kendo) şi judo au fost incluse ca materii obligatorii în programele şcolilor medii.
În 1912, un comitet din care făceau parte cei mai valoroşi maeştri, ale celor mai renumite şcoli din toată Japonia au elaborat kata-urile de kendo, TEIKOKU KENDO NO KATA.
În acelaşi an, a fost creat la Kyoto, prima mare şcoală de experţi în arte marţiale, DAI NIHON BUDOKUKAI BUJUTSU SENMON GAKKO.

În 1917, munca asupra kata-urilor a fost reluată şi finalizată.
Prin urmare kendo a avut o evoluţie ascendentă, cu crearea diferitelor ligi şi manifestări.
În anii ’30 kendo devine suportul pe care se mulează ultranaţionalismul şi militarismul care era în ascensiune.
În 1939, kendo a fost înscris în programa de activităţi fizice pentru elevii din ultimul an din şcolile primare.
Din 1941 până în 1945, Japonia, prinsă în războiul din Pacific, a lăsat studiul pentru practică. După capitulare, forţele de ocupaţie au interzis practicarea kendo-ului.

Din 1949 până în 1952 o formă îndulcită de kendo la occidentali, competiţia de shinai, Shinai Kyogi, a fost autorizată. Kendo se practica pe ascuns.
În 1952, în urma evoluţiei raportului dintre ocupanţi şi ocupaţi, instituit de războiul din Coreea, practica kendo-ului a fost din nou autorizată.

Crearea Federaţiei Japoneze de Kendo (Z. N. K. R.).
1962 coincide cu reevaluarea programelor pentru colegii şi licee, care a fost începutul ascensiunii kendo-ului şi perioada acordată prioritar competiţiilor.

În 1964, cu ocazia Jocurilor Olimpice, a fost construit la TOKYO marele centru BUDOKAN.
În 1967, are loc primul turneu internaţional la TOKYO.
În 1970, se desfasoară primul Campionat Mondial la TOKYO şi OSAKA. Se infiinteaza Federaţia Internaţionala de Kendo (I. K. F.).
De atunci, campionatele mondiale au loc odată la trei ani, schimbând prin alternanţă zona, Asia-America-Europa.
mai multe despre kendo pe saitul http://www.sam-sho.ro