sâmbătă, 8 septembrie 2012

Marian Cozma comemorat astăzi la Veszprem

Fostul component al echipei naţionale a României şi al campioanei Ungariei, MKB Veszprem, Marian Cozma, va fi comemorat sâmbătă în faţa arenei din Veszprem, în ziua în care ar fi împlinit 30 de ani.

 Fanii echipei ungare nu l-au uitat pe Marian Cozma, pe care îl comemorează de mai bine de trei ani, de ziua sa de naştere (8 septembrie), dar şi în fatidica zi de 8 februarie, în care handbalistul a fost ucis, în faţa unui local din Veszprem, de o bandă de țigani.

Sâmbătă va fi o zi mai specială, Marian Cozma ar fi împlinit 30 de ani, iar de această dată toţi cei care l-au iubit vor lua parte la o ceremonie care se va desfăşura sub semnul liniştii. În faţa arenei din Veszprem, înaintea unui meci de campionat, participanţii vor aprinde lumânări, în timp ce 30 de porumbei vor fi lansaţi de către fani. Va avea loc şi o slujbă memorială la care vor participa jucătorii şi oficialii de la MKB Veszprem, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. 

Cei care nu pot participa sunt îndemnaţi de Fan-Clubul MKB să aprindă o lumânare în memoria fostului component al campioanei Ungariei, care şi-a pierdut viaţa la nici 27 de ani.

Va veni și ziua noastră!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Vă rugăm ca înainte de a vă expedia mesajul să vă alegeți un nume pentru a nu crea confuzii în dezbateri. Mulțumim pentru înțelegere.



  ©Template by Dicas Blogger.